Nevii pigmentari sau aluniţele

Nevii pigmentari sau “aluniţele” sunt formaţiuni circumscrise prezente la naştere sau cu apariţie spontană la un interval variabil după naştere şi apar datorită acumulării anormale de celule melanocitare la nivelul tegumentelor.

Expunerea la soare sau solar, cu precădere cea agresivă care determină producerea de arsuri solare, mai ales la persoanele cu piele mai albă, se asociază cu un număr crescut de nevi pigmentari.

Când nevii nu au o dezvoltare normală, pot deveni atipici şi eventual cu componentă malignă. Criteriile clinice de apreciere a atipiei nevilor sunt reprezentate de regula ABCD care reprezintă: Asimetria (Asimetry), Neregularităţile marginilor (Border), Culoarea (Colour), Dimensiunea (Diameter) peste 6 mm. S-a observat un risc de 2 ori mai mare de melanom malign la pacienţii cu număr crescut de nevi pigmentari dobândiţi.

Totuşi, majoritatea nevilor dobândiţi rămân benigni de-a lungul vieţii; mai mult de 50% din melanoamele cutanate apar de novo şi nu se asociază cu un nev existent. De aceea, orice leziune pigmentară nouă care apare la un pacient, cu precădere de vârstă medie sau înaltă, trebuie examinată atent conform caracteristicilor descrise. Se recomandă supravegherea clinică a nevilor pigmentari atipici la interval de 3-6 luni cu ajutorul dermatoscopiei sau a fotografierii.

De asemenea, se recomandă evitarea expunerii intempestive la soare sau solar care favorizează apariţia leziunilor maligne. Intervenţia chirurgicală trebuie obligatoriu efectuată pentru excizia leziunilor care prin modificări de dimensiune, suprafaţă, culoare sunt suspecte de transformare malignă, a nevilor cu risc (congenitali, palmari, plantari, genitali), precum şi a nevilor expuşi traumatismelor.

Vechea teorie (în care o proporţie îngrijorător de mare de populaţie, chiar cu studii superioare, crede) conform căreia “nu trebuie atinse” formaţiunile pigmentare, nu duce decât la o incidenţă crescută a melanoamelor maligne şi a deceselor. Ignorarea modificărilor survenite la nivelul formaţiunilor pigmentare poate face ca la momentul prezentării la medic, transformarea malignă să fi survenit deja. Excizia chirurgicală reprezintă singura modalitate de vindecare a acestor leziuni atipice în stadiile precoce iar expectativa poate duce la depăşirea posibilităţii de vindecare.

înapoi

PROGRAMARE ONLINE:

inchide